Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Ioan Nemțoi

Botoșăneanul Ioan Nemţoi s-a născut în 1964. Originar din Dorohoi – în judeţul Botoşani – s-a impus rapid în lumea artistică mondială ca fiind un adevărat virtuoz al sculpturii în sticlă. În 1995 a deschis propriul său studio, care are acum 40 de angajaţi. Este cunoscut mondial pentru “Roşu de Nemţoi”, o operă inspirată de răsărit şi de apus pe dealurile moldovene, similară cu roşul din Pompei sau albastrul de Voroneţ.

Operele sale sunt comandate de preşedinţi de state, înfrumuseţează, printre altele, sedii UNICEF Mc Laren, Vaticanul, hoteluri din Viena şi parcuri din Bucureşti.  Expus în muzee ca Waterland Neeltje Jans (Olanda) şi Museum Kunst Palast (Germania), Nemţoi modelează sticla în atelierul său din Dorohoi şi îi conferă universalitate.  Artistul, astăzi în vârstă de 54 de ani, absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, cu licenţă în ceramică-sticlă-metal, a expus lucrări în SUA, Marea Britanie, Franţa, Japonia, Germania, Olanda, Danemarca, Belgia şi Norvegia.

În opinia lui Ioan Nemţoi, arta este universală şi ar trebui să fie acesibilă tuturor.  Lucrările sale fac parte din numeroase colecţii private din România şi din străinătate, ale unor personalităţi precum regele Harald al Norvegiei, Vladimir Putin, Kofi Annan, Emma Nicholson, prinţesa Margareta a României.

Ultima actualizare: 12:11 | 20.11.2024

Sari la conținut