Mihai Toma

Şef de Catedră, Decan al Facultăţii de Fizică (UAIC) şi prorector (sectorul didactic), îi sunt cunoscute îndeaproape şi în profunzime implicaţiile şi consecinţele, multe de o precaritate şi de o vulnerabilitate cunoscute oamenilor şcolii, ale schimbărilor (şi, vai, ale schimbării schimbărilor) în materie de Educaţie, mai cu seamă din 1990 încoace.

Mai mult, cum singur o spune, a fost câtva timp chiar „în primele rânduri ale procesului de reformă în învăţământul românesc”, sub ministeriatul lui Andrei Marga: consilier al acestuia, pe probleme de curriculum universitar. Acumulări de experienţă, şi de catedră, şi de conducere, pe diferite trepte, dincolo de care trebuie să ne imaginăm o cât se poate de concretă implicare în analize aprofundate, reflecţie şi dialog, căutări vizând soluţii în condiţiile date, atunci şi acolo, adesea dificile, constrângătoare.

Profesorul Mihai Toma n-a fost nicio clipă (sunt toate semnele) un „reformator” de cabinet, s-a confruntat pe trăite cu situaţiile şi răspântiile pe care le evocă şi din care i se nutresc gândurile mărturisite cititorilor săi. Fără preocupări şi veleităţi de ordin retoric, de stil, cu o francheţe care ţine să convingă şi să mobilizeze energii, inteligenţe, eforturi reale şi generoase, în beneficiul şcolii româneşti, şi prin ea şi al prezentului şi viitorului României.